A ŞAPTEA ELEGIE - NICHITA STĂNESCU

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,
schimb verdele pe galben și
mă las pierit  de toamnă.
În numele pietrelor trăiesc și mă las
cubic bătut în drumuri,
cutreierate de repezi mașini.
Trăiesc în numele merelor și am
șase sâmburi scuipați printre dinții
tinerei fete dusă cu gândul tot
după leneșe dansuri de ebonită.
În numele cărămizilor trăiesc,
cu brățări de mortar înțepenite
la fiecare mână, în timp ce îmbrațișez
un posibil gălbenuș al existențelor.
Niciodată n-am să fiu sacru.Mult,
prea mult am imaginația
celorlalte forme concrete.
Și nici n-am vreme din pricina asta
să mă gândesc
la propria mea viață.
Iată-mă.Trăiesc, în numele păsărilor,
dar mai ales în numele zborului.
Cred că am aripi,dar ele nu se văd.Totul pentru zbor.
Totul,
pentru a rezema ceea ce se află
de ceea ce va fi
Întind o mână, care-n loc de degete
are cinci mâini
care-n loc de degete
au cinci mâini,care
în loc de degete
au cinci mâini.

Totul pentru a îmbrățișa,
amănunțit,totul,
pentru a pipăi nenăscutele priveliști
și a le zgâria
până la sânge
cu o prezență.

SĂ NINGĂ PESTE NOI - NICHITA STĂNESCU

Să ningă peste noi cu miei doar astăzi
Să ningă inima în noi
Noi niciodată nu am fost noroi
O spun şi mieii care ning pe noi
O, dulce, mult prea dulce tu, fecioară,
Care mi l-ai făcut pe Iezus chiar din flori
Ce zici că ninge mieii peste noi
Ce zici că ninge mieii peste seară
Şi pe zăpadă că ningem amândoi.

NOD 26 - NICHITA STĂNESCU

M-am însingurat
pentru că simţit că şi tu nu mă mai iubeşti, -
lacrima mamei mele de gheaţă era, -
stăteam şi rânjeam şi o rugam să plângă,
dar iarna se făcuse în munţi.
M-am dat de mâncare lupilor,
dar lupii erau friguroşi şi bolânzi.
Mâncaţi-mă ! am strigat la ei, am strigat.
Noi nu, mi-au răspuns,
noi nu mâncăm om îngheţat!

OLTUL - DE OCTAVIAN GOGA

 

Mult iscusita vremii slovă
Nu spune clipa milostivă
Ce ne-a-nfrăţit pe veci necazul
Şi veselia deopotrivă...
Mărită fie dimineaţa
Ce-a săvârşit a noastră nuntă,
Bătrâne Olt! - cu buza arsă
Îţi sărutăm unda căruntă.

În cetăţuia ta de apă
Dorm cântecele noastre toate
Şi fierbe tăinuita jale
A visurilor sfărâmate.
Tu împleteşti în curcubeie
Comoara lacrimilor noastre,
Şi cel mai scump nisip tu-l duci
În vadul Dunării albastre.

La sânul tău vin, în amurguri,
Sfioase, fetele fecioare,
Şi dimineaţa vin neveste
Cu şorţul prins în cingătoare -
Şi vin păstori cu gluga albă,
Din fluier povestindu-şi dorul -
Şi câte cântece şi lacrimi
Nu duce valul, călătorul...

Drumeţ, bătut de gânduri multe,
Ne laşi atât de greu pe noi,
Îmbrăţişându-ne câmpia,
Te uiţi adesea înapoi.
Aşa domol te poartă firea,
Căci duce unda-ţi gânditoare:
Durerea unui neam ce-aşteaptă
De mult o dreaptă sărbătoare.

Demult, în vremi mai mari la suflet,
Erai şi tu haiduc, moşnege,
Când domni vicleni jurau pe spadă
Să sfarme sfânta noastră lege;
Tu, frate plânsetelor noastre
Şi răzvrătirii noastre frate,
Urlai tăriilor amarul
Mâniei tale-nfricoşate.

Cum tresăreau încremenite,
În jocurile lor buiestre,
Oştiri cu coifuri de aramă
Şi roibi cu aur pe căpestre
Când la strigarea ta de tată
Grăbeau din codri la poiene,
Strângând săcuri a subţioară,
Feciorii mândrei Cosânzene.

Zdrobită-n praf, murea arama,
Şi codrul chiotea, viteazul;
Iar tu, frăţine, mare meşter,
Biruitor frângeai zăgazul
Şi, -mbujorându-te la faţă,
Treceai prin văile afunde,
Încovoindu-ţi îndărătnic
Măreţul tău grumaz de unde.

Slăvite fărmituri a vremii,
De mult v-am îngropat văleatul...
Neputincios pari şi tu astăzi -
Te-a-ncins cu lanţuri împăratul.
Ca unda ta strivită, gemem
Şi noi, tovarăşii tăi buni,
Dar de ne-om prăpădi cu toţii,
Tu, Oltule, să ne răzbuni!

Să verşi păgân potop de apă
Pe şesul holdelor de aur;
Să piară glia care poartă
Înstrăinatul nost' tezaur;
Ţărâna trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropară
Şi să-ţi aduni apele toate -
Să ne mutăm în altă ţară!


DECEMBRE - GEORGE BACOVIA

 Te uită cum ninge decembre... 
 Spre geamuri, iubito, priveşte-
 Mai spune s-aducă jăratec 
 şi focul s-aud cum trosneşte. 
  
 şi mână fotoliul spre soba,  
 La horn să ascult vijelia, 
 Sau zilele mele-totuna- 
 Aş vrea să le-nvat simfonia. 
  
 Mai sune s-audca şi ceaiul. 
 şi vino şi tu mai aproape,- 
 Citeşte-mi ceva de la poluri, 
 şi ningă... zăpada ne-groape 
  
 Ce cald e aicea la tine,  
 şi toate din casă mi-s sfinte,- 
 Te uită cum ninge decembre... 
 Nu râde... citeşte-nainte 
  
 E ziuă şi ce întuneric... 
 Mai spune s-aducă şi lampa- 
 Te uită, zăpada-i cât gardul, 
 şi-a prins promoraca şi clampa 
  
 Eu nu mă mai duc azi acasă... 
 Potop e-napoi şi-nainte, 
 Te uită cum ninge decembre 
 Nu râde... citeşte-nainte 

Rasfrangere in memoria soarelui - de Cezar Baltag

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri.Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
inimile noastre în urcior?

Nichita Danilov - Copil

 

 

Printr-o spartura facuta anume într-un zid
înalt de patru metri si vopsit galben se
vedea infernul. Noi, însa, pentru ca eram
foarte batrani, ne puteam privi înaun-
tru: trebuia sa ne multumim cu niste poze vechi
pe care un copil foarte mic le arata de la
departare.

Ileana Malancioiu - Ruga

Mă rog de tine, băiat curajos, 

Încercat pe zidul morţii în bâlciul copilăriei, 

Nu umbla să mă smulgi de la zmeul cu şapte capete

Ca să câştigi o parte-a-mpărăţiei.

Eu am venit de bună voie aici, 

Am şters vatra-mpăienjenită

Am frământat de două ori pământul

Şi am umplut cuptoarele cu pită.

Apoi am rupt-o ţărăneşte pe ştergar

Să iasă aburi calzi şi i-a simţit din depărtări

Şi-n locul buzduganului vuia ca uraganul

Mirosul tras pe cele paişpe nări.

Îl aşteptam să aflu gustul pâinii

Şi numai după bătaia inimii am înţeles că e bună, 

Că până la piept era îngropat în pământ

Şi de la umeri în lună.

O, toate fetele acelea din poveste

Care de teamă v-au urmat mereu

Când e atât de simplu şi de omeneşte

Să-ncerci odată să iubeşti un zmeu! 

Bacalaureat 10x10

1. Marin Sorescu- Iona

1. Valeriu Cristea: Punctul de plecare al piesei se află în aforismul lui Nietzsche "solitudinea m-a înghitit ca  o balenă".

2. Nicolae Manolescu :"' nu destinul triumfa pana la urma asupra lui Iona , ci Iona triumfa asupra destinului'"

2.Liviu Rebreanu  

"Ion nu e inteligent si prin urmare nici ambițios. Ar fi putut să se smulgă din locul nașterii sale , să faca o carieră orășenească. El vrea însă pământ. Dorința lui nu e un ideal , ci o lăcomie obscură, poate mai puternică decât a altora dar la fel cu a tuturor.

Orice țăran voiește zestre în pământ și vite, o însurătoare dezinteresată fiind o adevarată înstrăinare de la legile de conservare a familiei rurale.Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion"'- G Călinescu

3. Costache Negruzzi

1. ,,a realizat norma impersonalității ''- Tudor Vianu

2. ,,Prin mijlocirea infățișărilor concrete pătrunde el în realitatea modernă a oamenilor. Grație acestui dar devine Negruzzi în Alexandru Lăpușneanul, primul scriitor epic de seamă al literaturii noastre.'' - Tudor Vianu

3. ,,Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observație psihologică si sociologică acută, de atitudine romantice și intuiție realistă.'' - G Călinsecu

Bacalaureat 10x10 - Ca un Dumnezeu care nu poate învia

1. Marin Sorescu - Iona
a. Valeriu Cristea: Punctul de plecare al piesei se află în aforismul lui Nietzche "solitudinea m-a înghitit ca pe o balenă".